Din memoria unui vant al iubirii pacatoase.
Daca ma vei intalni in azi-ul meu ce nu e trecut inca, vei gesi un subsol livid.
Te-am gasit, sau m-ai gasit, nu stiu...
Nu stiu.
Nu stiu daca e bine sau e rau.
A inceput acum mult timp...demult, demult de tot...
Erai si tu, eram si eu...
Atunci, da eram.Azi, nu!Azi nu mai suntem!
Atunci credeam ca lumea mea e frumoasa si e buna si e plina.
N-am gresit.Lumea mea era plina .Era plina de tine, doar de tine.Existai in tot.In totul meu organic si anorganic.
M-am inspirat din tine, din ce erai tu...
Dar tu, tu ma omorai in fiecare zi, in fiecare minut, in fiecare secunda...
Dar, atunci eram noi...
O da, iubire nenorocita...
Anomalie.
Tu m-ai ucis primul.M-ai facut sa-mi pierd ochii, si apoi totul m-a durut.
Eu m-am durut pe mine.
Dar inainte de "apoi" te-am respins.Te-am inchis in suflet.Ti-am pus lacate .Te strangeam tare tare.Te durea, nu?
Intelege cineva?
Ecou.
Doar eu.
Te-am privit, o biet suflet.Te-am iubit si te-am distrus.Te-am respirat si apoi te-am fumat incet.
Stii tu...Daca nu era Tati...puteam sa sa fiu bucatele din tine acum.Oh ,nu nu nu ....
Ma durea tot.Ma durea si viata, ma durea si lacrima.
Si asfaltul ma durea.
Si sinele ma durea.
Te-m destramat si am crezut ca te-am legat la loc.
Iar tu vrei inapoi iubire din vant pacatos?
Si Tata?