Scrisoare către sora mea, Caroline

Din jurnalul meu uitat de veacuri...

Erau peste tot; vorbeau, țipau unii la alții, iar după aceea m-au pus sub un jet de apă.Aș fi vrut să le strig și să le spun "lăsați-mă în pace", dar nu eram decât un bebeluș.În final m-au pus într-un pătuț de copii.Puteam să privesc afară pe fereastră și să văd soarele...Chiar dacă simțeam că nu eram decât o mână de ființă, îmi doream să alerg desculț pe iarba udă din fața spitalului.

Din momentul în care am respirat pentru prima oară, am știut că viața mea nu o să fie una normală.Când am crescut și am împlinit 3 ani, am realizat că un copil normal are și un tată.Nu înțelegeam pe deplin sensul acestui cuvânt "tată", pentru că nu avusesem niciodată unul. Mama plangea mult...Îmi amintesc ziua aceea foarte bine.Scândura scârțâia sub picioarele mele...Am coborât încet scările și am întrebat-o: "-Mama, ce s-a întâmplat cu tata?".S-a uitat la mine surprinsă și mi-a spus: " -Este în război". M-a cuprins un ciudat sentiment de teamă, regret și milă pentru omul care mi-a dat viață.Am mers înapoi în camera mea și am început să plâng.Ploaia bătea cu putere în geam...liniștea acoperise totul.Numai suspinurile mele se mai făceau auzite.

Am crescut repede.După 3 ani, tata s-a întors acasă.Când a ajuns, eram sus în camera mea cântând la vioara pe care mama mi-a cumpărat-o la aniversarea de 5 ani.El a intrat în cameră cu lacrimi în ochi și m-a îmbrățișat.Sentimente de neînțeles m-au răscolit atunci.Nu știam cine este străinul care mă ia în brațe...Următoarele zile am vorbit mult.Mi-a povestit despre armele de război și despre soldații care au murit în luptă.

Nu ți-am spus despre unchiul Peter.Era extraordinar.Un bărbat înalt cu o mică mustăcioară și ochi adânci.Unchiul Peter a avut grijă de mine și de mama timp cât tata a fost plecat.L-am iubit foarte mult.

Era vineri...și țin minte că nu trebuia să merg la școală în acea zi.Atunci am avut cea mai urâtă zi din viața mea.Într-o toamnă rece, când totul revenise la normal în viața familiei noastre, unchiul Peter a murit.Am aflat apoi că trebuia să fie înmormântat.M-am simțit atunci ca și când inima mea ar fi fost împărțită în mii de părți și nimeni nu era acolo să le puna la loc.Am simțit adevărata tristețe.

...dar timpul a trecut și am aflat că voi avea o surioară.Te-am numit Caroline.Tu ai deschis un nou drum în viața mea.Te-am iubit foarte mult.Când aveai 3 ani am aflat că va trebui să-mi petrec timpul în spital, tratându-mă de leucemie.În câteva luni urma să am o operație.Doctorii erau optimiști.Părinții noștri au fost foarte triști acea perioadă, dar speranța avea să moară ultima.

Într-o cameră albastră, cu o lumină pală deasupra mea, cu oameni îmbrăcați în costume albe, am adormit.

Când m-am trezit, după timpul petrecut pe masa de operație, m-am văzut într-un loc luminat, o grădină probabil, înconjurat de flori.Nu stătusem așa mult în acel spital.

Atunci am realizat că Dumnezeu mă ținea de mână...

Ps: Te voi iubi întotdeauna, și voi fi mereu acolo lângă tine!

Pentru sora mea,

Caroline

Cu drag,

Michael.