Ecouri de aprilie.

Ți-am sculptat în suflet sentimente goi,
ce-au fost, ce vor mai fi nicicând la fel.
Cine esti tu, care ai venit? Te-am primit cu bucurie, te-am adus aici aproape, în miezul ființei mele.
Te-am hrănit cu bucurii, cu lacrimi, ți-am dat să bei din seva mea, te-am lăsat să fii una cu mine.
Și-am fost. Suntem încă.

Copilo,
uneori pânzele de păianjen se văd mai bine seara, în crepuscul. În soare, se fac transparente.
Mai sunt și alții ca tine. Tu ești o uriașă. Păianjenii sunt mici.
Adu-ți aminte, copila mea, când ai respirat pentru prima oară, nu erai singură.
Cine ți-a pornit inima să bată? Cine te-a învățat să deschizi ochii? Privirea se învață?
Ești construită din daruri.
Fă-te dar.

 Aer găsești la suprafața apei. Acolo, unde se vede cerul.